Eptisa va realiza retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Bacău

Eptisa va superviza şapte contracte de lucrări, în conformitate cu prevederile legislatiei naţionale în domeniu

15 mai 2013

Eptisa a semnat un nou contract pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură urbană. Proiectul se va derula în municipiul Bacău şi va avea ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii vieţii în România, reflectată în calitatea factorilor de mediu şi starea de sănătate a populaţiei, ca urmare a investiţiilor în infrastructură, impuse de politica de coeziune economico-socială a Uniunii Europene.

Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 39 luni şi va avea ca obiective specifice retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Bacău în vederea conformării la normele de protecţie a mediului privind emisiile poluante în aer şi creşterea eficienţei în alimentarea cu căldură urbană precum şi îndeplinirea angajamentelor impuse României prin Tratatul de Aderare cât şi implementarea acquis-ului comunitar aferent sectorului de mediu.

Lucrările de reabilitare a sistemului de termoficare din municipiul Bacău, în vederea conformării la normele de protecţie a mediului privind reducerea emisiilor de poluanţi în atmosferă, vor fi executate în cele două termocentale CET1 şi CET2 din Bacău. Lucrările se referă la reducerea emisiilor de SO2, NOx şi pulberi (instalaţie de desulfurare, retehnologizare cazane de apă fierbinte şi de abur) precum şi la creşterea eficienţei energetice (retehnologizarea pompelor de transport agent termic şi a reţelei de transport agent termic).

Eptisa va acţiona în calitate de Consultant pentru supervizarea a 7 contracte de lucrări referitoare la sistemul de termoficare, care se va efectua în conformitate cu legislaţia naţională privind execuţia de lucrări cu proiectare în sarcina Contractorului. Şase din cele şapte contracte vor fi contracte de proiectare cu execuţie şi cel de-al şaptelea contract va fi de execuţie lucrări:

  • Retehnologizarea cazanului de apă fierbinte CAF1 din CET2 Bacău
  • Gospodăria de păcură şi tratare ape uzate în CET 2, gospodărie de CLU in CET 1
  • Ciclu combinat 14 MWt, cazane auxiliare şi adaptare schemă termomecanică în CET 1
  • Staţie tratare ape uzate în CET 1
  • Retehnologizarea pompelor de transport din CET 1 şi CET 2 Bacău
  • Închidere depozit cenuşă şi zgură
  • Reabilitare reţele termice secundare

Serviciile Eptisa vor acoperi următoarele faze ale proiectului: activităţi în faza de preconstrucţie, activităţi în faza de mobilizare a Contractorului, în perioada de construcţie şi recepţie la terminarea lucrărilor, în perioada de notificare a defectelor, activităţi la finalizarea contractelor de lucrări şi a contractelor de proiectare şi execuţie - după expirarea perioadei de notificare a defectelor, precum şi transferul de cunoştinţe către personalul UMP / UIP.


 
 Eptisa va realiza retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Bacău